Cea mai bună olimpică la Economie este Ecaterina Vidrașcu

Ecaterina Vidrașcu, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic ”B. Cazacu”, din or. Nisporeni, este cea mai bună cunoscătoare a Economiei Aplicate, devenind câștigătoarea Premiului Mare în cadrul Olimpiadei Republicane de Economie, ediția 2014.

Astfel, pentru cel mai valoros premiu, un contract de studii gratuit la ASEM, la oricare dintre facultăți, au concurat 25 de absolvenți din diferite localități din R. Moldova, dintre cei 65 de finaliști ai Olimpiadei.

Olimpiada Republicană de Economie, ajunsă la a XVI-a ediție, a fost organizată de Junior Achievement Moldova și Ministerul Educației al Republicii Moldova în colaborare cu Academia de Studii Economice a Moldovei, BC Moldova Agroindbank și Fundația Familia Sturza.

Deschiderea oficială a Olimpiadei a avut loc la 11 aprilie curent, la teatrul Geneza Art, unde au fost prezenți invitați de onoare, precum: Grigore Belostecinic, președintele Consiliului Director al JA Moldova, rector al ASEM; Corina Lungu, consultant superior, Direcția învățămînt preuniversitar, Ministerului Educației; Valeriu Erhan, specialist BC Moldova Agroindbank; Ala Cotelnic, prof. univ., Președintele Consiliului Olimpic ș.a.

Grigore Belostecinic, a menţionat în cadrul festivității de deschidere oficială, că la Olimpiadă concurează cei mai buni dintre cei buni, urându-le concurenților ambiție și perseverență continuă. ”Vă dorim să atingeți culmile succesului, prin muncă și rezultate frumoase. Olimpiada este evenimentul, când voi puteți să arătați că sunteți cei mai buni cunoscători ai economiei”.

”Succesul meu se datorează muncii intense și talentului, susținerii din partea părinților, dar și a profesoarei mele, dna Svetlana Bîlhac, căror le mulțumesc mult”, a afirmat Ecaterina Vidrașcu, cîștigătoarea Premiului Mare din acest an.

Alți 30 de tineri au obținut premii bănești, medalii, pentru ocuparea locului II, III şi menţiuni, premii și diplome oferite de sponsorii și partenerii evenimentului.

Participanții la olimpiadă au avut parte de un program cultural deosebit cu evoluarea corului Cantabile al ASEM și vizionarea spectacolului ”Acasă” din creația poetului D. Matcovschi.

De menționat, cei 65 de finaliști au fost desemnați învingătorii etapei zonale a Olimpiadei de Economie, la care au participat peste 150 de elevi din 10 raioane din republică.