Andrei Zapșa

Omul deștept învață pe greșelile altora, iar cel ”prost” pe greșelile proprii.

Privind înapoi la studiile mele din Colegiul Financiar-Bancar din Chișinău, unele dintre cele mai frumoase amintiri mi le recheamă cursul de Economie Aplicată, care mi-a fost predat de distinsa profesoară Ana Nagy-Moldovan. E greu să găsești în zilele de astăzi un profesor cu un umor mai rafinat, care pe lângă profesionalism și calitate didactică să și reușească să-ți capteze atenția printr-o abordare critică și pe-alocuri ironică.
După acest curs, am decis să mă implic și în competiția „Compania Școlară a Anului”, pregătirile și instruirea pentru care erau ghidate de Dna Galina Bugenko. În mare parte grație acesteia am reușit să avem o prestație demnă în cadrul competiției locale, fiind desemnați drept compania cu cel mai bun business plan și ulterior și cea mai bună companie școlară a anului. Ultima distincție ne-a asigurat plecarea la competiția europeană, care a avut loc în capitala Estoniei, orașul Tallinn. Această aventură care ne-a lărgit orizonturile ne-a oferit și o experiență de neuitat, care s-a dovedit a fi foarte valoroasă. Tot acolo, am cîștigat și „Leadership Alumni Award”, care a determinat rezultatul a foarte multe aplicări la proiecte internaționale de mai târziu. 
Grație competențelor obținute în urma instruirilor și participărilor în cadrul proiectelor JA, am putut face față funcției de director comercial al unei entități economice, pe care am ocupat-o timp de 2 ani. Actualmente m-am întors din cadrul unor programe internaționale din Indonezia și Coreea de Sud, continuându-mi activitatea didactică din cadrul Centrului de Excelență în Economie și Finanțe, unde activez ca profesor de discipline economice. 
Sunt profund recunoscător echipei Junior Achievement Moldova, pentru imboldul de a ieși din zona de comfort. Se spune că omul deștept învață pe greșelile altora, iar cel ”prost” pe greșelile proprii. În conformitate cu acest postulat, trebuie să recunosc că sunt un ”prost”. Dar, încă învăț și până la urmă asta este ceea ce contează.
Baftă, curaj și numai înainte, JA Moldova!

Andrei Zapșa