Beiu Dumitru

Ca să devii un om de succes este foarte important ca să treci prin toate treptele de învâțământ care îți sunt puse la dispoziție.
Cam asta am făcut și eu, după absolvirea liceului mi-am urmat studiile la facultatea de Business și Administrarea afacerilor din cadrul Academia de Studii Economice a Moldovei. Prin acumularea cunoștințelor economice și antreprenoriale de la orele de economie din cadrul liceului dar și a universității, am reușit ca după un timp scurt să inițiez propria afacere. Vreau să menționez că profesia de antreprenor nu este de loc una ușoară, însă prin multă muncă, perseverență și prin depășirea mai multor obstacole poți să te bucuri de succes. Nu este ușor, dar este posibil. De aceea vreau să recomand tinerilor care trec prin programele de educație economică și antreprenorială să citească cât mai mult, să se implice în multe activități și să depășească orice temere, doar prin implicare poți să ajungi la un rezultat și poți să-ți creezi viitorul la tine acasă. Tot aici vreau să vă zic, să vă inspirați de la oamenii care au reușit în viață. Eu de exemplu sunt inspirat de Brian Tracy, cărțile sale m-au încurajat mult și mi-au dat puteri și cunoștințe.
Brian Tracy este un expert mondial în dezoltare personală și profesională cu peste 50 de ani experiență.
El spune că dacă dorești să mănânci un elefant trebuie să mănânci pe bucăți mici. Acest elefant este țelul vostru în viață.
Ca să atingi un țel mare trebuie să lucrezi zilnic câte puțin asupra acestuia și în final veți atinge ce v-ați plănuit.
Mi-a plăcut foarte mult răspunsul la întrebarea pe care i-am adresat-o: - Domnul Brian, ce prețuiți cel mai mult în oameni?
Răspuns: TRUST- încrederea. Fără încredere nu faci nimic.
Deci daca veți avea încredere în sine și în oamenii cu care conlucrați împreună, veți avea rezultate.

5 sfaturi care le recomand la fiecare tânăr:

1. Citește cât mai mult ceea ce îți place, dar nu ceea ce îți spune cineva să citești și așa vei iubi cărțile! Oamenii de succes au biblioteca mare acasă dar cei fără succes au televizor mare acasă.

2. Alege atent cu cine prietenești căci cei care te înconjoară reprezintă 50% din succesul tău.

3. Învață limbi străine, de bază, limba engleză deoarece dacă vei crește serios vei avea nevoie de comunicare cu alte naționalități. Engleza este limba de afacere mondială.
4. Călătorește cât mai mult.

5. Practică sportul și modul sănătos de viață. 
Într-un corp sănătos se gasește o minte sănătoasă.

Beiu Dumitru, antreprenor