În cadrul Săptămânii Globale a Antreprenoriatului (20.11.2017 – 24.11.2017), la Liceul Teoretic ”Boris Dînga” din or. Criuleni a fost organizată prezentarea a 3 Minifirme și 5 Companii Școlare. Ideile de afaceri au fost prezentate de elevii claselor a X-a și a XII-a, care studiază disciplina ”Educația Economică și Antreprenorială”. Cele 3 Minifirme Școlare și cele 5 Companii Școlare au elaborat Business planurile fiind ghidați de un singur profesor.

La 15 noiembrie 2017, Junior Achievement Moldova a fost unul din parteneri în desfășurarea stagiului de instruire a diriginților cl.a V-a participanți în pilotarea Planului-cadru pentru învățământul gimnazial, organizat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Evenimentul a avut loc la Liceul Academiei de Științe din or. Chișinău.

Festivitatea de premiere Innovation Camp - pe parcursul a două zile de eveniment, derulat în cadrul programului „Susținerea educaţiei antreprenoriale în Europa de Est” finanțat de USAID, 142 de elevi şi profesori, grupaţi în 18 echipe, au lucrat împreună cu experţi independenţi şi consultanţi voluntari din mediul de afaceri pentru a identifica noi surse posibile de obţinere a bioenergiei sau a altor produse bio, pornind de la încercarea de reducere a fenomenului de ardere a frunzelor uscate din Moldova în perioada toamnei. Juriul, format din 7 membri din comunitatea de afaceri, reprezentanţi USAID şi JA România, a evaluat echipele şi a decis care sunt cele mai mai fezabile 3 idei de afaceri pentru a soluţiona problema propusă spre rezolvare. Cele trei echipe câştigătoare sunt:
Locul 3 – #Block of Leaves (o idee de afaceri care are în vedere utilizarea frunzelor uscate pentru producerea îngrăsămintelor naturale, atât în stare lichidă, cât și în stare solidă, sub formă de cuburi)
Locul 2 - #Banii de sub tălpi (idee de afaceri care presupune utilizarea resturilor vegetale pentru obținerea biometanului)
Locul 1 – #E-color (o idee de afaceri prin care se urmărește utilizarea frunzelor pentru obținerea vopselii ecologice, realizarea de peleți pentru furnizarea agentului termic și producerea îngrășămintelor naturale).